Servicii de stomatologie pentru refugiații din Ucraina în România
Pacienţii pot beneficia de serviciile cuprinse în pachetul de bază pentru medicina dentară, care include, fără a se limita la: consultația, tratamentul cariei simple, tratamentul afecțiunilor mucoasei bucale, extracții dentare, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei, decapușonarea, proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă, element protetic fizionomic sau semi- fizionomic, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale.
Serviciile prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază pentru medicina dentară sunt decontate în procent de 100% pentru categoria de vârstă 0-18 ani și într-un procent ce variază între 60% și 100%, în funcție de tipul serviciului, pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani.
În cadrul grupei de vârstă peste 18 ani – numai pentru tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă, casele de asigurări de sănătate decontează 100% tarifele aferente serviciilor de medicină dentară.
Pentru persoanele care beneficiază de legi speciale, casele de asigurări de sănătate decontează 100% tarifele aferente unora dintre serviciile de medicină dentară.
Lista medicilor stomatologi care lucrează cu Casa Națională de Asigurări
Aceasta informatie se gaseste în “Ghidul privind drepturile persoanelor care provin din zona conflictului armat din Ucraina în sistemul asigurărilor sociale de sănătate”, oferit de catre Casa Nationala de Asigurari.